Programul Educațional Always la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”

Programul Educațional Always la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”

Acest program, iniţiat şi dezvoltat de Procter&Gamble și desfășurat cu acordul Ministerului Educaţiei Naţionale, se derulează de câțiva ani și în cadrul liceului nostru, ținând cont de importanța lui în procesul de educare a fetelor. Această inițiativă a fost susținută atât de direcțiune cât și de doamnele diriginte – prof. Batki Lilicana, prof. Chifor Camelia și prof. Rusu Loredana, cu acordul de participare din partea părinților.

Sesiunea educaţională pe teme de igienă şi îngrijire personală în perioada pubertăţii, a fost susţinută de doamna Șandru Adriana, moderatoare cu studii psiho-pedagogice, vineri 9 martie 2018. Scopul programului a fost informarea elevelor de clasa a V-a despre schimbările fizice și emoționale ce se petrec în perioada pubertății și educarea lor în privința igienei feminine. La sfârșitul sesiunii, fiecare elevă de clasa a V-a a primit un set de materiale educaționale și mostre de produse Always. Programul este implementat de către agenția Grey Worldwide România.

Comments are closed.