Istoric

 O cronologie a învățământului pecican

Istoria învățământului pecican se întinde pe o perioadă destul de lungă din istoria României. După unele izvoare istorice, în Pecica există școală încă din anii 1750. Vă prezentăm în cele de mai jos o cronologie a evenimentelor din viața școlii pecicane, de la începuturile ei până în prezent, așa cum este ea descrisă în „Monografia localității Pecica” editată de Consiliul orășenesc Pecica și tipărită de Editura Concordia Arad în 2007, precum și în volumul „Drumul unei școli” (Liceul de cultură generală „Gheorghe Lazăr” Pecica) 1771 – 1971, de Romulus Şiclovan și Ioan I. Hedeşan, apărut la Pecica  în 1971.

-Fotoalbum: Școala pecicană de altădată-


  • 2015
    Începând cu anul școlar 2015-2016 oferta școlară se diversifică, astfel că la liceu elevii pot studia în clase de profil uman, specializarea filologie.
  • 2014
    În anul școlar 2014-2015 se reînființează învățământul profesional la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” din Pecica.
  • 2012
    Din anul școlar 2012-2013 denumirea instituției redevine Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica.
  • 2007
    În urma reformei, în anul școlar 2007-2008 dispare învățământul profesional.
  • 2004
    Anul școlar 2004-2005 debutează cu filieră tehnologică, profilul servicii, o secție umanistă și două clase a IX-a SAM, cu profil de prelucrare a lemnului.
  • 2002
    Începând cu anul școlar 2002-2003, în cadrul Grupului Școlar „Gheorghe Lazăr” din Pecica funcționează Școala de Arte și Meserii ( SAM ), cu o clasă a IX-a cu profil de prelucrare a lemnului.
  • 2001
    •    23 aprilie 2001: se dezvelește monumentul din fața clădirii liceului;
    •    Având în vedere oferta de locuri de muncă din localitate, în anul școlar 2001–2002, anul I al școlii profesionale a avut profilul de confecții material textil.
  • 1994
    •    Liceul reprimește denumirea de „Gheorghe Lazăr”, funcționând ca liceu teoretic cu profil real, matematica-fizica – uman, urmând ca din 1999 profilul real să devină matematică-informatică.
    •   Reforma din învățământul românesc a condus la ideea transformarii liceului în Grupul Școlar „Gheorghe Lazăr”, cu filiera teoretică, matematică–informatică și uman, prin adăugarea în planul de școlarizare a unei clase de școală profesională, cu profilul de prelucrare, finisare lemn.
  • 1990
    Se reînființează învățământul liceal în comuna Pecica cu numele de Liceul Teoretic, având secție română și maghiară, cu profil uman- filologie și real – matematică-fizică.
  • 1977
    •    Se desființează liceul în Pecica, transformându-se în Școala cu clasele I-X Nr. 1 Pecica. Liceul din Pecica Română a pregătit între anii 1956 – 1977, 18 promoţii cu 564 de absolvenţi.
    •    Liceul nr. 2 din Pecica, condus din 1962 de János Moldován, şi-a încetat  activitatea în anul şcolar 1976 – 1977, dirigintele ultimei promoţii fiind Sándor Bölöni.
  • 1975
    Istoria acestui liceu s-a sfârşit în anul şcolar 1975 – 1976, pentru care nu s-a mai putut organiza admitere în clasa a IX-a.
  • 1971
    Prima promoție de absolvenți ai școlii generale de 10 ani, diriginte prof. Lucian Seman.
  • 1970
    În anul școlar 1970-1971 erau școlarizați în liceul pecican 169 elevi în clasele I-IV, 433 elevi  în clasele V-X, și 142 de elevi în clasele de liceu. Liceul funcționa în 7 localuri:
    •    sediul central edificat în 1904 și reamenajat prin extindere în 1950 prin adăugarea a două aripi de clădire simetrice și care cuprindea 12 săli de clasă, 2 laboratorare,sală de gimnastică, bibliotecă și serviciu administrativ;
    •    localul nr. 2, în apropierea Căminului Cultural, unde a funcționat Școala Agronomică (sau de “de repetiție”) și care cuprindea 3 săli de clasă, și internatul liceului (căminul de băieți);
    •    localul nr.3 , edificat în 1871 în care a funcționat Școala Primară Confesională și mai apoi Casa Culturală;
    •    localul “Muștră”, în șoseaua Nădlacului, care cuprindea 4 săli de clasă
    •    Localul din apropierea fântânii arteziene, în care funcționa Internatul, Căminul de fete.
    •    Locația de la Ferma Nr.6 de la IAS Pecica pentru clasele I-IV
    •    Casa pionierului din Pecica
    •    Școala mai dispune și de un lot agricol pentru lucrări practice productive precum și o cantina școlară cu 80 de locuri.
  • 1969
    •    Absolvă prima generație în școala pecicană a învățământul de cultură generală cu durata de 12 ani, dirignite Flore Pârv.
    •    În anul școlar 1969-1970 reforma presupune învățământ general de 9 clase, iar în anul școlar 1970-1971 se trece la învățământul general de 10 clase.
  • 1968
    Se experimentează școlarizarea copiilor începând cu vârsta de 6 ani, realizându-se prima clasă de acest fel cu un efectiv de 21 de elevi, conduși de învățătoarea Vioara Hedeșan.
  • 1967
    Denumirea școlii apare sub diferite forme, așa cum reiese din documentele vremii: într-o adeverință emisă de Sfatul Popular al comunei Pecica, din 12 februarie 1962, denumirea instituției este Școala Medie Nr. 1, iar în Memoriul justificativ din 27 mai 1962 apare denumirea de Școala Medie mixtă.  Liceul nr.1 din Pecica primește denumirea de Liceul “Gheorghe Lazăr”, prin Ordinul nr. 23.895/7.VI.1967  al Sfatului Popular al Regiunii Banat, Comisia de Studierea și Avizarea Denumirilor de pe lângă Comitetul Executiv Regional.
  • 1966
    Se înființează  la 6 km de Pecica, în zona IAS Pecica o secție a liceului în care funcționează clasele I-IV simultane, învățător Silviu Frățilă. Pentru clasele V-VIII, copiii angajaților sezonieri ai IAS-ului vor merge la școală în Pecica, transportul fiind asigurat de mijloace de transport ale IAS-ului, de autobuzul Pecica-Turnu sau cu bicicletele.
  • 1965
    Absovă prima promoție a școlii generale de 8 ani.
  • 1964
    Se înființează al doilea liceu în Pecica, în Rovine, Liceul Nr.2 cu predare în limba maghiară.
  • 1962
    Denumirea liceului este Şcoala Medie Nr. 1, mai apoi, apare denumirea de Şcoală Medie mixtă.
  • 1960
    •    Se desprinde de liceu secția cu predare în limbă  maghiară, și se va constitui ulterior  în unitate independentă – Liceul Nr.2 în Rovine.
    •    În liceu se înființează  o secție de cursuri fără frecvență pentru clasele V-VIII.
  • 1959
    •    Școala de la localul “Muștră” trece sub administrația liceului, acolo se organizează o secție maghiară cu predare simultană pentru clasele I-IV.
    •    În anul şcolar 1959 – 1960 a susţinut examenul de bacalaureat prima promoţie de clasa a XI-a a Şcolii Medii nr. 1, din Pecica
  • 1958
    Liceul funcționează cu o secție de predare în limba maghiară.
  • 1957
    La liceu se înființează secția de cursuri serale, în anul următor se organizează, până la lcihidarea liceului, cursuri fără frecvență.
  • 1956
    •    Se pune la dispoziția școlii un spațiu destinat desfășurării activităților pionierilor. Ulterior acest spațiu devine sediul Casei Pionierilor.
    •    Se înființează, în luna septembrie primul liceu rural la Pecica, “Liceul de cultură generală Pecica”, director fiind Ioan Hedeșan. Dintre primii profesori amintim: Traian Popa (limba română), Aurel Martin (istorie), Arcadie Raicovici (științe naturale), Matei Pepșilă (matematică).
  • 1952
    •    Clasele devin mixte, nu mai sunt separate pe sexe.
    •    Se înființează școală pentru copiii din sălașele din zona Turnu.
  • 1951
    Se înființează o școală cu un singur post la Sântoma.
  • 1950
    Se înființează primele detașamente de pionieri, instructoarea fiind educatoarea Rodica Chepețan.
  • 1949
    Se înființează Internatul școlii, susținut la început prin contribuții locale, apoi cu ajutorul statului.
  • 1948
    •    Școala sârbă se închide din lipsă de elevi.
    •    În urma reformei, școala și gimnaziul devin școală generală. În Pecica existau :
    o    Școala elementară nr.1, în clădirea  central, director Ilie Popian
    o    Școala elementară nr.2 cu predare în limba română, în localul “Muștră”, director Liviu Barbu
    o    Școala elementară nr.2 cu predare în limba maghiară, în localul “Muștră”, director Zagony Szabo Iosif
    o    Școala elementară nr.3, în localul Deheleni/Cocota, director Constantin Popescu
    o    Școala elementară nr.4, în localul fostei Școli Agronomice, director Vasile Teianu
    o    După 1948 locuinţele de serviciu ale învățătorilor/directorilor  au fost desfiinţate, iar sălile astfel eliberate s-au transformat în săli de clasă.
  • 1946
    Vasile Teianu, directorul Școlii Nr.4 mută, până în 1947, clasa de gimnaziu fete la școala pe care o conduce;
  • 1945
    Se organizează gimnaziul unic, cu 2 clase, una de fete și una de băieți, elevi care vor putea să urmeze astfel clasele școlii secundare. Gimnaziul primește numele episcopului Roman Ciorogariu. Gimnaziul funcționează sub coordonarea Liceului “Moise Nicoară” din Arad, diriginții claselor fiind Nicolae Delamarian , la băieți și A. Toma, directoarea Școlii de Gospodărie din cartierul Rovine, la clasa de fete.
  • 1944
    În clădirea școlii este un cămin copii refugiați din fața frontului, iar vremelnica ocupație hortistă aduce daune clădirii școlii (localul central), în special arhivei școlii. Anul școlar 1944-1945 începe cu întârziere.
  • 1942
    •    Din martie, director al școlii este Valeriu Bragea. Inspectorul școlar al vremii menționează că elevii nu sunt mobilizați să participle la muncile de război. La începutul anului școlar 1942-1943 nimeni nu dorește să fie director al școlii. În decembrie, director devine Ilie Popian, care reușește  să îmbunătățească din punct de vedere administrativ viața școlii.
    •    În decembrie 1942 se înființează la Pecica o școală slovacă, condusă de învățătorul slovac Vicențiu Gondzur. În toată această perioadă funcționează în paralel și școala sârbă. Din 1919 nu mai funcționează în Pecica nici o școală maghiară.
  • 1941
    Director al școlii devine Ioan Ghebeleș, care rămâne să predea elevilor săi de la Școala Nr.2. Când este concentral în armată direcțiunea este asigurată de Ilie Popian.
  • 1940
    Valeriu Bragea devine director al Școlii Nr.1 de la localul central,  Ioan Ghebeleș devine director al Școlii Nr. 2 “Muștră”, iar Gheorghe Vârtaciu devine director al Școlii Nr. 3, “Deheleni-Cocota”.  Sunt vremuri tulburi, iar învățătorii sunt concentrați periodic în armată.  Elevii nu frecventează școala, adesea din lipsuri materiale.
  • 1935
    Frecventarea școlii de către fete cunoaște un declin, învățătoarea Delia Stan având la clasa a V-a doar 22 de eleve.
  • 1931
    •    La 31 ianuarie s-a constituit noul Comitet Şcolar format din: Dimitrie Şiclovan primar, Nicolae Dima, Petru Russu, Ioan Ghebeleş directori şcolari, Maxa Mara, Gheorghe Igrişan, Efrem Șiclovan, Gheorghe Tămăşdan, Petru Şiclovan perceptor şi Nicolae Ardeleanu preot. Primarul a fost ales preşedinte, Mara Maxa locţiitor şi Nicolae Dima secretar. Gheorghe Tămăşdan şi Efrem Şiclovan au fost aleşi delegaţi pentru verificarea conturilor lucrărilor şi serviciilor achiziţionate, iar Petru Russu şi Gheorghe Igrişanu pentru stabilirea amenzilor şcolare date părinţilor, care nu-şi trimiteau copiii la şcoală. La această şedinţă Gheorghe Igrişan a cerut ca să nu fie angajate mai multe învăţătoare decât învăţători, ci în număr egal.
    •    Din cauza epidemiei de paralizie şi scarlatină anul şcolar 1931 –1932 a început abia la 14 decembrie, Şcoala Deheleni (Cocota) fiind transformată în spital de izolare a copiilor bolnavi.
  • 1930
    Școala pecicană va funcționa în sediul central, construit la 1904. Dispunea de 6 săli de clasă, , în localul Muștră erau 3 săli de clasă, iar în localul Cocota erau 2 săli de clasă. Programul era de la 9-12  și 14-16 cu după-amiaza zilei de joi libere. Totuși cursurile începeau de la 8 și durau până la 12. Apoi învățătorii mai lăsau clasele cu “grijitorii”, care erau elevi mai mari sau dintre cei mai buni la învățătură și aveau rolul de a supraveghea și asculta elevii. Ei îi notau pe tablă pe cei care vorbeau în timpul orei, înștiințând învățătorul de abaterile comise de elevi.
  • 1923
    •    Se reorganizează fostele Scaune Şcolare în Sfaturi Şcolare. Membrii se alegeau anual, în adunarea sătească convocată de primărie pentru toţi cetăţenii cu drept de vot. Datorită faptului că nu se adunau jumătate plus unu dintre aceştia, adunarea se repeta peste o săptămână şi decizia era luată de cei prezenţi
    •    3 mai 1923: Revizoratul Şcolar din Arad transmite ordinul ca toţi învăţătorii minoritari să ştie româneşte, până la 1 septembrie
    •    Se inițiază construcţia Şcolii din Cocota. Şcoala a fost inaugurată la 1 septembrie 1928 şi a fost lărgită în anul 1979-1980
    •    Învățătorul Darvas Mihail depune cerere pentru romanizarea numelui său în Dehelean, dar el apare cu numele avut iniţial şi în anul şcolar 1933 –1934.
  • 1921
    •    Până în 1938 Nicolae Dima este directorul școlii , recunoscut ca fiind bun organizator al activității educaționale, fără a fi implicat în politică.
    •    În anul școlar 1921-1922 la școala primară funcționau 15 învățători. Existau 5 clase I la care predau Sofia Dima, Elisabeta Papp, Terenția Ciorogariu, Gheorghe Imbroane și Elena Alexa. La clasele a II-a erau învățători Valeriu Bragea,  Mihai Darvaș, Efrem Moldovan, Dimitrie Țigu. La clasele a III-a predau Nicolae Dima, Efrem Hedeșan, la clasele a IV-a preda Ioan Ghebeleș, la a V-a Constantin Crișan și Constantin Trifu, iar la clasa simultană de a V-a și VI-a învățător era Ioan Rațiu.
  • 1919
    •    Ia ființă școala de stat cu predare în limba română, condusă de Gheorghe Precupaș. Directorul școlii a dorit să organizeze  “sfatul școlar” ca organ de conducere al activității administrative a școlii. Corpul profesoral al școlii era alcătuit din: E. Hedeșan, E. Moldovan, Emilia Bugarin-Deheleanu, Nicolae Dima, Ioan Rațiu, Livia Imbrea, Valeriu Bragea, Constantin Trifu, Ioan Ghebeleș.
    •    De la 1 noiembrie 1919, învățătorul Petru Russu va fi numit director al Școlii Agronomice (așa-zisă “de repetiție”), fiind  ajutat de învățătoarea Terenția Ciorogariu.
  • 1918
    Învățătorul Petru Russu consemnează în catalogul clasei momentul introducerii studiului Limbii române ca limbă oficială. Cataloagele cu rubricate în maghiară vor fi completate în română.
  • 1914
    Învăţătorul teolog Petru Russu consemna “Resboiu mare”, şi că „lumină electrică pe stradele principale, s-a făcut în acest an”.
liceu mai 1914

Şcoala primară de stat. Vedere realizată de Ruper István. Data poştei: mai 1914. Sursa: Muzeul Zempléni din Szerencs, Ungaria.

  • 1904
    În anul şcolar 1904 – 1905 se începe activitatea în nou construita şcoală de stat, actuala clădire a Liceului Teoretic “Gheorghe Lazăr”, instituţia purtând numele: Ópécskai Állami Elemi Népiskola – Şcoala Poporală Elementară de Stat, cu limba de predare maghiară. Este frecventată de puțini români, copii români preferând să meargă la Școala  Confesională Română, care avea clase formate din aproximativ 100 de elevi. La aceste clase mari se practica învățământ simultan, unii dintre elevi stând pe podele în timp ce colegilor lor li se preda.
  • 1897
    A fost construită Școala sârbă, ea funcționând ca atare până în 1948.
  • 1890
    La “Școala de afară” învățătorul G. Ghebeleș școlarizează 124 de elevi.
  • 1889
    Se înființează Corul Meșeriașilor.
  • 1888
    Se propune unirea celor două școli, dar nu s-a dorit finanțarea  unei școli românești, drept pentru care se va desființa Școala Superioară Confesională de Repetiție. Mai târziu se va înființa o școală de stat cu predare în limba maghiară. Școala românească va fi susținută până la Unirea Transilvaniei cu România în 1918 doar prin contribuția cetățenilor.
  • 1887
    S-a desfăcut contractul încheiat cu învăţătoarea Emese Murády, deoarece a bătut un copil, dar a avut şi alte abateri.
  • 1884
    După unele surse, încep cursurile de ucenici în Pecica Maghiară.
  • 1883
    În anul școlar 1883-1884 se înfiinţează clasa de fete condusă de Emilia Ciorogariu, cu 136 de copii, în cei 6 ani de studii
  • 1882
    Şcoala Primară nr. 2, Zágoni;  până în 1945 se numea Şcoala Elementară Mixtă a oraşului se sus; cuprindea 5 săli de clasă şi o locuinţă de învăţător.
  • 1880
    •    Învățătorul Iosif Iosa organizează primul cor în Pecica, Corul Plugarilor.
    •    Pentru un post de învăţător din Pecica Maghiară s-au înscris 36 de candidaţi proveniţi din toată ţara.
    •    Învăţătorul Efrem Moldovan s-a născut în Pecica Română, a absolvit la Arad în 1890, funcţionând în Pecica din 28 septembrie 1897.
    •    La 31 mai 1880 se naște, la Caransebeș, viitorul învățător pecican Petru Russu la Caransebeş; a absolvit pedagogia ortodoxă română în 1901, iar în 1902 este numit învățător la Pecica.
  • 1879
    La Școala de Fete va fi învățătoare Emilia Ciorogariu până la desființarea școlii, în anul 1901. Într-o singură clasă erau cuprinse 128 de fete. Tot  pentru scurt timp va funcționa în acest loc și prima grădiniță în limba română, condusă fiind de Constanța Popa.
  • 1877
    •    În cataloage , elevii încep să fie trecuți în ani de studiu separate. Până la această data ei erau cuprinși în clasa  I sau  a II-a.
    •    Se construiește clădirea mică a Şcolii Gimnaziale Nr. 2; pe lângă 3 săli de clasă cuprindea şi 2 locuinţe pentru învăţători. După 1910 purta denumirea de Şcoala de fete a oraşului de jos.
  • 1873
    Se naște în Pecica Română la 10 decembrie 1873, Efrem Hedeşan; a absolvit Preparandia din Arad în 1893 şi a fost învăţător în Pecica din 1899.
  • 1872
    Învățătorul I.Iosa are în clasa I 53 de băieți și 27 de fete.
  • 1871
    În centrul Pecicăi se clădește cea de-a treia școală, unde, începând cu anul 1879 va funcționa și Școala de Fete. Iosif Iosa va fi învățător până la pensionare la această școală.
  • 1869
    Primul Scaun Şcolar, în urma apariţiei Legii XXXVIII/1868, s-a înfiinţat la 2 mai 1869, la şedinţa căruia s-a discutat problema rămânerii şcolilor confesionale sau transformarea lor în comunale, dar a rămas totul cum a fost. Scaunul Şcolar se întrunea lunar, la fel ca şi consiliul învăţătorilor. Acesta fixa pe lângă buget, probleme de administraţie şi data exactă a începerii şi terminării anului şcolar, dar şi data examenelor la diferitele şcoli. Până în 1900, consiliul învăţătorilor stabilea programa şcolară şi discuta periodic materia deja predată şi cea care urma în perioada imediat următoare, dar alegea şi manualele după care lucrau învăţătorii. Alegerea manualelor a rămas la latitudinea învăţătorilor, până în 1919.
  • 1866
    Învățătorul Ion Ardelean are înscriși în clasa a II-a 63 de elevi, din care 2 fete. Anul școlar 1866-1867 începe în luna octombrie și durează până în 15 iulie. Numărul copiilor care ar fi trebui să frecventeze școala era de 661, din care 352 băieți și 309 fete; dintre mai puțin de jumătate erau înscriși la școli. Clasa de elevi era formată  din elevi din ani diferiți de studiu, asftel, clasa a II-a cuprindea elevii din anii IV, V și VI, pe când elevii clasei I erau din anii I,II și III. Până în 1866 se preda în afară de limba română și limba Imperiului Habsburgic, limba germană. Totuși, nu s-a notoficat vreo influență notabilă a limbii germane în graiul pecicanilor. Din 1866 se introduce în studiu limba maghiara, chiar și registele Școlii Confesionale fiind scrise în maghiară.
  • 1864
    •    Biserica şi şcoala ortodoxă românească şi sârbească, care existau împreună, s-au separat. Caracterul confesional  greco-ortodox al şcolilor româneşti din Pecica s-a menţinut până în anul 1920, iar al şcolii sârbeşti, până în 1945.
    •    I. Iosif Iosa, absolvent din 1864 al Preparandiei din Arad, se va remarca prin activitatea sa în domeniul muzicii.
  • 1857
    Învățătorul Gheorghe Ghebeleș se mută la “Școala de afară”, unde va lucra până la sfârșitul vieții, în 1897. La “Școala cea din oraș” va fi numit învățător Ioan Efticiu.
  • 1856
    Ion Eftici a absolvit cursurile pedagogice în Arad.
  • 1855
    George Ghebeleş a absolvit Preparandia din Arad.
  • 1852
    La cea de a doua clasă înființată la “Școala cea din oraș” va fi învățător Gheorghe Ghebeleș, originar din Șeitin, absolvent al Preparandiei din Arad.
  • 1851
    Ioan Ardeleanu, cunoscut sub porecla “Chisălițău”,  a absolvit Preparandia din Arad, și își începe cariera didactică. Va domina viața socială și culturală a Pecicăi până la moartea sa, în 1906.
  • 1840
    Dascăl în Pecica este sârbul Vlada Ghedeșevici, care va pleca după puțin timp la Turnu. În locul său va veni din Belinț, Banat, învățătorul Nicolae Prohab. Va sta  până în 1851, când se va stabili la Bătania.
  • 1834
    •    Conform notițelor consemnate de învățătorului Ion Ardelean pe coperta catalogului din 1873-1879 s-a edificat în anul 1834 o nouă școală, amplasată pe locul actualei case parohiale. Școala avea două săli de clasă. Școala se numea “Școala cea din oraș”.  Tot  în această perioadă se mai înființează școala din cartierul Muștră, numită “Școala de afară”.
    •    În perioada 1834- 1840 învățător a fost Gheorghe Bila, care era recunoscut pe plan local ca  pictor de icoane. Directorul școlii era preotul ortodox Caracioni.
  • 1833
    Se înființează, pe lângă Școala Confesională Română, Școala Superioară Confesională de Repetiție, unde funcționează învățătorul Petru Cimpoieru
  • 1820
    Se construiește clădirea în care azi funcţionează Şcoala Gimnazială nr. 2 Pecica, având destinaţia de restaurant şi hotel. În 1910, administraţia locală, în loc să construiască o şcoală nouă, a predat clădirea învăţământului comună.
  • 1812
    Locuitorii Pecicăi au subscris, alături de locuitorii din Nădlac, Șeitin, Turnu, Radna, Micălaca, Cicir, Mândruloc  importante sume de bani în scopul înființării Preparandiei din Arad.
  • 1797
    Conform lucrării “Școalele românești bănățene în secolul al XVIII-lea”, de Iuliu Vuia, în toată dieceza Aradului sunt înregistrate puține școli raportate la numărul de locuitori (122 de școli la o populație ortodoxă de 307 994 locuitori).
  • 1786
    Cosiliul Locotenețial de la Pojon hotărește să îndemne comunele să ridice localuri școlilor acolo unde nu existau.
  • 1784-1785
    Are loc Răscoala lui Horea. Imperiul Habsurgic intensifică acțiunea de întemeiere a unor școli noi.
  • 1775
    Se ridică o nouă clădire pentru școală, care funcționează cu o singură clasă.
  • 1771
    •    În lucrarea “Istoria învățământului din Ungaria în perioada Mariei Tereza” de Finaczy Erno se poate fixa anul 1771 drept termen sigur al existenței școlii românești în Pecica. La îndemnul Curții de la Viena, Consiliul Locotenețial din Pojon dispune, printr-un chestionar, alcătuirea unei statistici referitoare la școlile existente în țară. Chestionarul relevă faptul că școala din Pecica ar avea o vechime de 19 ani, funcționând într-o clădire proprie, dar care era o ruină. Confrom manuscrisului “Școlile românești din județul Arad” de Traian Popa, care citează la rându-i manuscrisul “Școlile Aradului” de I. Teoran, se poate fixa ca sigură existența școlii românești în Pecica.
    •    La 1771 școala era frecventată de 30 de elevi. În perioada 1771-1779 în statistici  apar ca fiind școlarizați 28 de băieți și 8 fete, prezenta fetelor la școală fiindc un fapt destul de rar în acele vremuri. Învățătorul era cântăreț bisericesc, iar venitul său era asigurat de către părinții elevilor.
  • 1753
    Vasile Popeangă ajunge la concluzia că 1753 este anul înfiinţării şcolii din Pecica 15, primii învăţători având în jur de 25 de elevi.
  • 1750-1752
    Începuturile școlii pecicane poate fi fixat, cu ajutorul unor izvoare istorice,  undeva pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. După monografia lui P.Russu anul ar fi 1750, iar după monografia lui Traian Popa ar fi anul 1752.

* * * * *


Cele două legături de mai jos vă fac accesibil capitolul „Din istoria învățământului pecican„, scris de prof. Nagy István,  din Monografia localității Pecica, editată de Consiliul orășenesc Pecica și tipărită de Editura Concordia Arad, 2007.

monogrborito