Ora Pământului sărbătorită prin cânt coral « Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica

Ora Pământului sărbătorită prin cânt coral

 

Ora Pământului este cea mai mare mişcare de mediu voluntară din toate timpurile care a avut loc pentru prima dată în orașul australian Sydney pe 21 martie 2007. Anul acesta, sâmbătă 24 martie, de la 20.30 timp de o oră, s-au alăturat acțiunii stingând lumina, locuitori din peste 7.000 de oraşe, din 180 de ţări, inclusiv România. Pentru a sărbători Ora Pământului, în țară au fost organizate activități și evenimente diverse, cum ar fi: ture cu biciclete, concerte în aer liber, lansări de lampioane, proiecții tematice și nu numai. La Pecica, dar și în Bucureşti şi în multe alte locuri din ţară, au avut loc evenimente organizate de Corul Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin, prin Programul Naţional Cantus Mundi.

Astfel, la Pecica, îndemnul la responsabilitate socială și ecologie a fost unul muzical, Ora Pământului fiind sărbătorită prin cânt coral. Activitatea s-a desfășurat în prezența primarului orașului Pecica, domnul Petru Antal, a președintelui comisiei de cultură, domnul doctor Vasile Chifor și reprezentanta consiliului local din Pecica, doamna Anca Chevereșan. Pe scena amplasată în Piața Regele Mihai I, corurile reunite în programul Cantus Mundi din Pecica, printre care și Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, dirijate de domnul profesor Alexandru Zaharia și acompaniate la chitară de domnul Adrian Borcea, au cântat timp de o oră.

 

Comments are closed.