Concert coral dedicat sărbătorilor pascale

A devenit o frumoasă tradiție ca Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” să marcheze principalele sărbători religioase prin concerte specifice. Astfel, corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, coordonat de dirijorul prof. Alexandru Zaharia, a susținut luni 22 aprilie un mic eveniment muzical la Mănăstirea Bezdin, situată la doar câţiva kilometri distanţă de oraşul Pecica. 
Moderatorul activității a fost prof. Blazena Karkus, directorul adjunct al Liceului Teorertic „Gheorghe Lazăr” Pecica. Cei prezenți au putut audia în interpretarea coriștilor piesele: Azi cu toți să prăznuim, Blândul păstor, Sub o salcie pletoasă, Ridica-voi ochii mei și Primăvară dulce.
Invitatul special, Adrian Borcea, a completat programul interpretând la rândul lui patru piese cu specific pascal.
Pe parcursul concertului au luat cuvântul viceprimarul Miodrag Stanoiov, prof. Daniel Toth, directorul liceului pecican şi părintele paroh de la biserica sârbă din Sânnicolaul Mare (judeţul Timiș), Dina Ciocov, coordonatorul mănăstirii. La această activitate a fost prezent și președintele Comisiei de Învăţământ şi Cultură a Consiliului Local Pecica, dr. Vasile Chifor
Chiar dacă timpul a fost frumos publicul prezent a fost mai puţin numeros decât la ultimul concert. Cei câștigați au fost cei prezenți care au avut parte de un moment înălțător, de suflet, începând astfel Săptămâna Patimilor într-un mod deosebit.

Foto: Laurențiu Frișan

 

Comments are closed.