Clopoțelul a sunat

Vineri, 25 mai 2018, și-a luat rămas bun de la școală încă o promoție de absolvenți ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica. A fost o zi plină de emoție, care a început în sălile de clasă, cu ultima oră de dirigenție, iar catalogul s-a deschis pentru ultima dată. În ultima zi în calitate de elevi, așezați în băncile în care și-au petrecut anii de liceu, aceștia au depănat amintiri și au împărtășit vise. Clopoțelul a sunat pentru ultima oară, elevii claselor a XII-a s-au despărțit de profesori, colegi, de școală, parcurgând spațiul liceului în acord de „Gaudeamus” și pășind încrezători spre Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” unde s-a desfășurat festivitatea de absolvire și de premiere. Acolo au fost întâmpinați de privirile pline de lacrimi, datorate bucuriei și trăirilor intense, ale părinților care au fost alături de ei și în acest moment, atât de important în devenirea lor. Festivitatea a debutat prin cuvântul domnului director Daniel Toth care a precizat că aceasta este promoția cu numărul 44 și le-a urat tuturor mult succes la examenele vieții. Pentru a fi protejați pe noul drum și călăuziți în bine, toți cei prezenți, împreună cu părintele Cătălin Siladi, au rostit o rugăciune. În discursul său părintele a ținut să îi îndemne pe elevi să devină cetățeni activi, implicați în problemele comunității și societății. A luat cuvântul și domnul Miodrag Stanoiov, viceprimar al orașului Pecica. Acesta le-a transmis toate gândurile bune în vederea reușitei atât la examenul de bacalaureat cât și la toate provocările pe care le vor întâmpina pe parcursul vieții, lăsându-le de înțeles că totul depinde de alegerile pe care le fac. Din partea părinților elevilor de clasa a XII-a a vorbit doamna Ramona Juncan, care pe lângă cele mai sincere felicitări adresate elevilor, a mulțumit tuturor cadrelor didactice și autorităților locale, care au contribuit la educația copiilor lor. Profesorii diriginți Adina Tătaru și Radu Morariu au înmânat diplomele de absolvire. Șefa de promoție, eleva Andreea Covaciu, a ținut un scurt discurs în care le-a mulțumit profesorilor, părinților și a rostit cuvinte de rămas bun colegilor săi dar și celor care le urmează. A urmat momentul festiv, de tradiție, în care absolvenții claselor a XII-a au predat, simbolic, cheia liceului, elevilor de clasa a XI-a. Din partea acestora, ca dovadă a înțelegerii responsabilității și onoarei ce le revine, a rostit câteva cuvinte eleva Claudia Covaciu. A fost un moment foarte emoționant datorită faptului că acesta este sora șefei de promoție. A urmat festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat în acest an școlar prin rezultatele deosebite și foarte bune la învățătură și purtare. Cuvântul de încheiere i-a aparținut domnișoarei director adjunct Blazena Karkus care le-a urat absovenților succes la toate examenele care îi așteaptă, zbor înalt pe parcursul anilor, putere și înțelepciune în a depăși încercările la care vor fi supuși. Totodată i-a îndemnat să lupte pentru a-și împlini visele, de atitudinea lor depinzând viitorul. A urmat fotografia de final și felicitările din partea familiei și a cunoscuților prezenți la festivitate.
Felicitări tuturor și mult succes!

 

Comments are closed.